Ne mişcăm lent (e weekend, totuşi), abia pe la 11 ajungem în Valea Vinului şi începem să urcăm. Frigul ne zoreşte, numai bine, căci pe la 14 suntem la Curăţel.
Inspectăm refugiul (arată mult mai bine acum, după renovări) şi constatăm că e deschisă şi camera cu priciuri de la mansardă, pe lângă cea alăturată ei (fără priciuri). Jos, salvamontiştii/jandarmii montani şi-au amenajat foarte frumos o cameră. Nu-i de mirare că au închis-o.
Ne alimentăm cu apă proaspătă de la izvor şi purcedem „şontâc-şontâc” spre Ineu. Andrei are mici probleme musculare la piciorul stâng, aşa că suntem nevoiţi să mergem ceva mai încet. Dar nicio problemă, traseul de azi e aproape gata, sau cel puţin aşa ni se pare.
Deşi îmi aduc aminte că traseul trece de pe versantul estic pe cel vestic, zăpada care acoperă marcajele ne face să ratăm trecerea, prin urmare continuăm pe nemarcat, pe o oarecare potecă ciobănească. Toate bune şi frumoase, mai puţin ultima porţiune (urcarea în Şaua cu Lac), puţin cam abruptă.
Ajungem în Şaua cu Lac la fix să prindem ultimele raze de soare şi întindem corturile la lumina lunii pline, pe o limbă de zăpadă (exact unde am dormit şi anul trecut în septembrie). Noaptea se anunţă rece, deja sunt -5 grade Celsius afară şi e abia începutul nopţii.
În cort e bine, sunt peste zero grade. Aprindem o lumânare, apoi primusul ca să facem ceai fierbinte. După care ne cuibărim în saci şi încercăm să dormim. Mai dormim, ne mai trezim, frigul îşi spune cuvântul, iar sacii noştri nu sunt chiar potriviţi temperaturii ambientale, care coboară spre -7 grade (ajungând spre dimineaţă la -9 grade Celsius în cort).
Dimineaţă mai tragem de timp, deşi ar fi trebuit să ne cam ajungă atâtea ore de somn... Pe la 9 urcăm ieşim din cort şi inspectăm urmele dubioase din jurul corturilor, iar Alina zice că sunt de râs. Dăm o raită până pe Ineu şi doar la 11 suntem pregătiţi de plecare.
Video 1. Mare de nori (Vârful Ineuţ)
Ajungem în şaua Tarniţa lui Putredu pe la 13. Ne facem calculul şi e clar că nu putem să facem Coasta Tăului (Corongişu) în timp util, aşa că alegem să coborâm.
Coborârea o facem pe traseul marcat cu triunghi albastru: Piciorul Cişiei - Valea Izvorului Roşu – Valea Vinului (în gol alpin e uşor de identificat traseul, chiar dacă poteca nu e bine definită; apoi, în pădure, traseul e destul de bine marcat). Traseul coboară o diferenţă de nivel mare într-un timp scurt (noi am făcut ceva mai mult de 2 ore pentru cca. 1300 m diferenţă de nivel).
Lăsăm în urmă Corongişu, cu speranţa că îl vom vizita cât mai curând.




Trimiteţi un comentariu